Am participat in ultimele zile la festivitati de lansare a candidatilor PSD pentru alegerile locale din diferite regiuni ale tarii.
In ordine cronologica, prima lansare a fost cea din Sacele, judetul Brasov, urmata apoi, firesc de festivitatea de lansare a candidatilor pentru intreg judetul Brasov. Vineri am fost la Targoviste, iar sambata la Pitesti si in Ilfov.
Este foarte interesant sa studiezi reactia oamenilor de pe strada cand il vad pe Mircea Geoana trecand pe langa ei. La fel de interesant e sa studiezi reactiile oamenilor care la prima vedere nu au nimic in comun, atunci cand se regasesc in mesajele de partid. Am vazut zilele astea ardeleni si munteni din zone diferite, cu interese deosebite, de varste, educatie si etnii diferite vibrand impreuna la aceleasi mesaje. E greu de inteles pentru un ne-membru de partid si, in egala masaura, e foarte greu de transpus in cuvinte sentimentul pe care il are un membru de partid atunci cand simte ca e o rotita din mecanismul care poate sa conduca destinele tarii si cand e constient ca si de decizia lui depinde intr-o oarecare masura viitorul celorlalti.
Desi nu as fi vrut sa scriu despre subiect, si nu pentru ca mi-ar fi in vreun fel rusine sa recunosc asta, e trist ca unii nu au stiut decat sa remarce ca la consiliul local din comuna Stefanesti - Ilfov, pe lista pentru consilieri locali este Adrian Copilu` Minune. Pacat ca nu au remarcat ca, de exemplu, intre primii 10 candidati pentru consiliul judetean dambovita se afla un doctor, un sef de inspectorat scolar, un decan, un avocat. Sau ar fi putut scrie despre faptul ca in timpul mandatului PSD in judetul Arges s-au asfaltat aproape jumatate din drumurile judetene si comunale ale judetului si s-au racordat la reteaua de apa curenta majoritatea localitatilor din judet, fiind montate peste 600 de km de conducte. E drept ca toate palesc in fata numelui lui Adrian. Si nu pot sa nu amintesc de osanalele care i se aduceau acum un an baiatului care ii compusese o manea presedintelui proaspat suspendat...ce ti-e si cu unitatile astea de masura.
Daca tot am ajuns la unitati de masura si duplicitate, un simplu search pe google ne arata cate laude i se puneau lui Cristi Diaconescu inainte de vineri, cand toti "analistii" mai mult sau mai putin avizati spuneau ca ar fi cel mai bun candidat al PSD pentru primaria Bucurestiului. Nu stiu ce s-a intamplat, dar de vineri, toata trupa de majorete face pasi de retragere, parca suferind o revelatie: Cristi Diaconescu nu e un bun administrator, e prea diplomat, e asa - e pe dincolo, ajungandu-se la a se spune ca e prea bun pentru primaria Bucurestiului sau ca e pus acolo pentru a elimina un potential adversar la sefia PSD - teoria am mai auzit-o candva si istoria ne-a dovedit ca e cat se poate de gresita.
Dar, sa revin la festivitati. La Sacele a fost o intalnire clasica intre conducere si activul de partid, condimentata cu niste artificii declansate mai repede decat trebuia.
A urmat apoi intalnirea de la Brasov, unde, sub conducerea lui Constantin Nita, organizatia a pus la cale un specatcol de muzica populara. Astfel, candidatii au fost prezentati pe regiuni geografice, iar intre regiuni, ansambluri si solisti au interpretat melodii populare specifice zonei tocmai prezentate.
Vineri am fost in Dambovita, la Targoviste - o organizatie foarte draga mie, fiind organizatia in care mi-am inceput activitatea politica si din care fac parte cu multa mandrie. Spectacolul de lansare a candidatilor organizat sub atenta supraveghere a lui Ion Stan, a fost unul adresat tutror, nu numai membrilor sau simpatizantilor. Dupa o scurta prezentare a candidatilor a urmat un concert la care au participat Directia 5, Anna Lesko si altii. Din pacate recitalurile au durat pana tarziu in noapte si nu am putut sa stam pana la final.
Sambata a debutat cu vizita la Pitesti, unde, inainte de Conferinta Organizatiei Judetene a PSD, Constantin Nicolescu, presedintele PSD Arges, ne-a invitat la un meci de tenis al tinerilor argeseni, la Budeasa. De acolo am mers la Pitesti, un oras extraordinar de frumos, care a inflorit la propriu sub bagheta magica a primarului PSD Tudor Pendiuc, asa cum se poate vedea din fotografii.
Dupa Pitesti a urmat Ilfovul, unde, pe stadionul din Voluntari se pregatea lansarea candidatilor PSD. M-a uimit entuziasmul, bucuria si solidaritatea celor peste 1000 de oameni prezenti, pe chipurile carora am vazut speranta si multa sinceritate. Dupa ce politicienii au facut ce au stiut mai bine, adica au tinut discursuri, candidatul PSD Adi de Vito a facut si el ce stie mai bine si anume a cantat audientei.
Un comentariu:
Frumoase ilustraţii!
Mă întreb, textul acordului PSD-PC există publicat pe undeva? Personal aş fi interesat să ştiu ce scrie acolo şi, eventual, să comentez această informaţie.
Trimiteți un comentariu