marți, 30 octombrie 2007

De la RPR la PPE


Priveam deunazi un reportaj despre reactia lui Sárközy in fata unor reporteri CBS si ma intrebam daca Romania s-a integrat in Europa sau Europa s-a integrat in Romania lui Basescu.

Este interesant cum in ultimii ani au rasarit in intreaga Europa o speta de demagogi populisti care imbina de minune invatamintele propagandei naziste (ori comuniste, nu ca ar fi diferente), ale operei de mantuire profetice a unui Erou Salvator, si un sofism de balta.

Oamenii acestia nu aduc solutii, ci doar inventeaza probleme pentru a parea ca rezolva ceva… si cu aportul unei media dominate de criteriul ratingului, electoratul isi pierde increderea in institutii, in idei, in solutii, isi pierde interesul pentru politica, si incet incet nu ramane nimic in afara de circ… circ si paine. Partidele isi pierd orice inclinatie ideologica, devenind fan-cluburi organizate de “grupuri de interese”, iar spiritul democratiei este infrant de litera sa.

Este stiut ca adevarul e o chestiune care tine de perspectiva. Insa atunci cand unei societati ii sunt daramate toate criteriile, valorile si reperele, atunci cand interpretarea si deconstructia conceptelor este lasata pe mana unor scuipatori de rasarita, fara nici o abilitate de a construi ceva, atunci cand fluiditatea excesiva a adevarului il face sa se dizolve in loc sa se imbogateasca cu fiesce noua perspectiva, atunci viitorul nu mai poate exista.

Democratia nu este si nici nu va fi vreodata un sistem perfect, insa este cel mai bun sistem pe care suntem in stare sa-l intelegem indeajuns pentru a-l aplica. Iar valul de populism demagogic care a lovit in ultimii ani Europa si Romania incepe sa darame si farama de incredere in sistemul participarii comunitatii la actul de guvernare.

Si ce ne propun oare detractorii parlamentarismului? Despotismul luminat al unui fiu al neamului? Disparitia partidelor politice sau macar completa lor de-ideologizare dupa modelul american (nu, nu afirm ca partidele sunt fondate doar pe ideologie, insa este si acesta un element constitutiv...inca) ? Eliminarea oricarei dezbateri publice serioase si ocuparea scenei publice de mici spectacole mediatice fara substanta? Cred ca stim cu totii ca asa ceva nu poate functiona!

Trebuie sa ne intelegem istoria, sa ne-o asumam, si sa dezbatem viitorul. Viitorul real, cel in care vom trai noi si urmasii nostri, nu fantezia populata de fantomele ilusive servite periodic de demagogia populista.

Mihai Puflea-Ionescu

4 comentarii:

Anonim spunea...

hahahaha... ma amuza grozav ... e totusi de apreciat ca cineva inca se mai chinuie sa scoata in evidenta problemele politichiei din ziua de azi ... respect parerile voastre si incercarea unei comunicari cu cei in suferinte ... tara asta e cumparata pe 3 lei de Europa... si voua va arde de lupte politice... ar trebui sa luati atitudine mai de de mult ... luptele astea cu cine pe cine a turnat securitatii... sunt deja expirate ...defapt cui ii mai pasa ... tara asta migreaza masiv ... nu cred ca mai e om care sa nu aiba ruda sau cunostinta plecata pe undeva ... au ramas bunicii si nepotii in tara ... cat vor mai fi si ei...lumea incepe sa se scarbeasca ... chiar nu vedeti situatia... e timpul sa va deghizati si sa coborati in popor...ca vi s-au inrosit fundurile de la scaunele biroului... si nu uitati ca in timp ce preturile au ajuns la nivelul celor din Europa... salariile sunt mizere... nu se mai produce nimic in tara asta ,....totul e de vanzare ... si atat ...cand nu ve mia fi nimic de vandut ... ce va ramane ...sufletul.... si acela carpit in partea din dos... succes...semnat: - un tanar din generatia de sacrificiu...

SCE spunea...

nu ne arde de lupte politice, numai ca existenta unor tipuri de politicieni calatbosari a dus la situatia pe care o subliniati dumneavoastra si anume ca majoritatea populatiei nu se gandeste decat cum sa plece mai repede din tara. e o stransa legatura intre un conducator incapabil si nivelul de trai, ori asta e datoria celoralti politicieni, sa incerce sa izoleze incapabilii si sa promoveze oameni de valoare.

Anonim spunea...

bullshit. 2 poze intr-una singura. poza e trucata. articolul poate fi real sau nu.

SCE spunea...

Domnule anonim nr.2, desi limbajul este unul nedem de acest blog, am admis comentariul pentru ca cititorii sa vada cat anume gandesc sustinatorii lui Traian Basescu si cat de usor pot fi acestia manipulati. Poza este cat se poate de reala si puteti gasi pe internet mult mai multe de la acelasi eveniment, cand, dupa o victorie a Stelei, Basescu s-a urcat baut la volanul masinii sale. O alta fotografie din acea seara poate fi vazuta pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/files/POZE/APRILIE/10%20aprilie/01basescu%20blitz_florin%20ardelean.jpg .
In privinta textului, acesta reprezinta o opinie si nu o stire, astfel ca singura valoare pe care o are este de adevar, fiind un text scris de un membru PSD.