Mihnea spunea astazi despre unii bloggeri: "... gandindu-ma la prostia unor oameni care din idealism au devenit unelte ale altora". Nu pot sa nu ma intreb de ce idealismul e considerat ca fiind sinonim cu prostia?!
Este adevarat ca politica pare a fi mai repede opusul idealismului, iar inocenta specifica scopurilor dezinteresate nu prea are ce cauta in lumea politica din Romania, insa nu e cu nimic gresit sa te daruiesti unei cauze fara sa ceri nimic inapoi, doar pentru ca te regaseti in niste idei, persoane sau lumi.
Indiferent de tehnicile de manipulare, de metodele de persuasiune, de persoanele implicate, in cele din urma toti avem la dispozitie liberul arbitru. Un om poate fi convins, doar daca se lasa convins, cu atat mai mult in politica.
Oare e gresit ca unii vor sa lase ceva in urma, sa scrie istorie in coltul lor de lume? Si de ce ar fi gresit sa ai niste principii, niste teluri pentru care sa lupti?
As spune ca idealismul e o trasatura a firilor puternice, a celor care stiu sa treaca dincolo de material si sa isi nuanteze viata cu altceva decat culoarea banilor. Idealismul nu se invata si nici nu prosteste, in schimb innobileaza.
De-a lungul istoriei, marii lideri au crezut in idealuri de unire, de independenta si de victorie, pentru care au luptat si ei sunt cei care au ramas si vor ramane in memoria colectiva. Idealismul ne-a adus unde suntem azi, nu materialismul sau pragmatismul.
Am intrat in politica din idealism, nu pentru ca m-a convins cineva sau pentru ca mi-ar fi fost promise cine stie ce avantaje materiale sau de alta natura.
Decizia implicarii in politica a fost luata dupa o perioada lunga de analiza si introspectie, decizie pe care mi-o asum cu mandrie. Poate ca nu sunt de fiecare data de acord cu ce se intampla, cu deciziile conducerii, dar inteleg ca intr-o comunitate democratica trebuie sa respecti majoritatea, insa nu uit niciodata ce m-a indemnat sa fac acest pas: dorinta de a ajuta, respectul fata de oameni, spiritul de echipa.
Am ales sa las principiile si nu banii sa imi conduca viata si prefer sa ma supun propriilor principii decat propriilor nevoi.
Prefer sa fiu un idealist in politica decat un materialist in lumea afacerilor, prefer sa imi sustin alegerile facute, decat sa le schimb la prima adiere, prefer sa visez ca voi schimba lumea, decat sa ma complac intr-o realitate care nu imi place.
Prefer sacrificiul confortului material in fata celui spiritual si prefer satisfactia lucrului facut decat pe cea a lucrului cumparat.
Daca nu mai avem nici vise sau idealuri, atunci cu ce mai ramanem? Ce ne mai mana in lupta?
Oare cum ar arata lumea fara idealisti, fara oameni care sa puna ideile deasupra intereselor personale? Probabil ca am ajunge sa ne devoram precum Basescu si Tariceanu, sa ne dam "la gioale" doar pentru a acumula cat mai mult.
Pentru ca am ajuns la subiectul politica, as spune ca si la noi politica e plina de idealisti.
De exemplu povesteam cuiva despre Victor Bostinaru, un europarlamentar PSD exceptional (nu ca nu ar fi toti parlamentarii PSD asa). Dansul isi exercita functia cu foarte multa daruire. L-am ales drept exemplu pentru ca este mai putin cunoscut publicului, fiind o persoana discreta, aflata in afara oricaror scandaluri.
Doamna Gabriela Cretu, un alt europarlamentar PSD, insa mult mai cunoscut, spunea azi ca "politicienii sunt de doua categorii: cei care fac conferinte de presa si cei care muncesc". Lumea e plina de idealisti, trebuie doar sa invatam sa ii recunoastem si sa ii ascultam.
Educatia ar trebui facuta in spiritul idealurilor. Ar trebui sa invatam sa ne facem planuri, sa invatam sa aparam si sa tinem cu dintii de ceea ce ne dorim de la viata. Doar asa putem schimba lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu