marți, 24 iulie 2007

Primul Studiu Electoral facut de trafic.ro




Site-ul PSD este primul si singurul site politic din Romania care a folosit scriptul de studii demografice pus la dispozitie de trafic.ro : PSD 2.0 ataca electoratul online

Alaturi de alte doua site-uri, unul de recrutare de personal (Myjob.ro) si unul comercial (Okazii.ro), site-ul PSD, a facut subiectul unei analize electorale, elaborate de echipa trafic.ro in colaborare cu Lect. univ. dr. Dorina Gutu si Netbridge Development.

Studiul Electoral, care poate fi accesat urmand linkul http://www.trafic.ro/files/StudiuElectoral.pdf, releva aspecte foarte importante ale profilului consumatorilor de informatie politica de factura social-democrata.

Dintre concluziile studiului, am sa amintesc doar cateva, semnificative pentru strategia de comunicare electronica a PSD:

- Datele privind ponderea sexelor confirmă informatile generale din BOP si Eurobarometru conform cărora, în România, bărbati utilizează mai des computerul si Internetul decât femeile. 83% din vizitatorii PSD.ro sunt bărbat.

- Vârstele celor mai mult vizitatori sunt cuprinse în categoria 20-29 de ani. 50% pentru PSD.ro. Urmează la distantă, dar cu ponderi similare, categoriile 17-19 ani si 30-39 de ani. Categoria celor cu vârstă mai mare de 70 de ani a înregistrat procente doar pe PSD.ro, unde există un procent de 1,30%. Numărul persoanelor necăsătorite care accesează PSD.ro este simtitor mai mare decât al celor de pe celelalte siteuri: 76%. 18% vizitatori PSD.ro declară că sunt căsătoriti, iar 3% că trăiesc în concubinaj. Datele obtinute de pe siteul PSD.ro confirmă statisticile nationale privind profilul utilizatorului de internet: bărbat, tânăr, necăsătorit, studii medii spre superioare, venituri medii spre superioare. Însă ele contrazic profilul electoratului traditional al PSD, alcătuit preponderent din persoane mature si căsătorite.

- În privinta studiilor, datele obtinute prin sondajele online confirmă datele obtinute prin sondajele pe teren, cei mai multi utilizatori de internet având studii medii si superioare. 36% dintre vizitatorii PSD.ro au declarat că au terminat liceul. 2,6% din vizitatorii PSD.ro au studii sub 7 clase. Jumătate dintre vizitatorii PSD.ro sunt studenti sau elevi. În privinta ocupatiei actuale, asa cum era de asteptat, categoriile agricultorilor si militarilor nu au înregistrat nici un procent pe nici un site. Persoanele casnice nu au accesat deloc PSD.ro. Elevii si studentii ocupă o pondere însemnată pe siteurile PSD.ro (49%) Siteul PSD.ro este singurul site analizat pe care există utilizatori din categoria pensionarilor (2,60%).

- PSD.ro "bifează" extremele si la categoria venituri. Cei mai multi vizitatori se încadrează în categoriile celor cu venituri foarte mici (sub 150 de RON) si venituri foarte mari (peste 2000 de RON), 19%, respectiv 11%.

- Vizitatorii PSD.ro au folosit în proportie de 100% internetul în ultimele 12 luni. Peste 95% dintre vizitatorii tuturor siteurilor studiate au folosit internetul si computerul în ultima săptămână. Cei mai multi dintre cei care folosesc computerul zilnic se regăsesc pe siteul PSD.ro (98%) si accesează internetul de acasă (70%).

- PSD.ro a înregistrat procentajele foarte ridicate la toate variantele de răspuns la întrebarea despre sursele de informare (ziare-35%, TV-22% si prieteni-32%).

- PSD.ro este accesat preponderent de tineri, la fel ca celelalte siteuri, dar si de persoane cu vârste peste 55 de ani. Mai mult, desi ponderea elevilor si studentilor este mare, printre vizitatori se numără si pensionari. Procentele nu sunt cele mai importante la acest moment, ci înregistrarea prezentei în sine, mai ales că pensionarii si persoanele peste 60 de ani au o prezentă extrem de redusă sau chiar lipsesc complet de pe alte siteuri.

- PSD a reusit (probabil neintentionat) să aducă online o categorie electorală cunoscută pentru prezenta redusă în spatiul virtual.

- În România, până la acest moment, doar PSD a început să desfăsoare o serie de actiuni coerente si concertate în mediul online. Din ce în ce mai multi politicieni din PSD aleg să comunice cu electoratul si online, prin intermediul blogurilor. Siteul partidului este tinut la zi si se dovedeste a fi mai mult decât o prezentă decorativă. Aceste actiuni reflectă preocupări strategice pentru întelegerea si „cucerirea” spatiului virtual si atragerea electoratului online.


Informatiile din Studiu sunt foarte interesante si extrem de utile, atit pentru PSD, cat si pentru restul partidelor politice, analiza oferind date complete si complexe despre utilizatorii romani de internet.

In final, noi, Serviciul de Comunicare Electronica PSD, vrem sa multumim tuturor celor implicati in acest proiect pentru informatiile pe care ni le-au furnizat.

Niciun comentariu: